Amintiri de pe Titanic ( Jurnal de Strygorra #1 )

După atâta tehnologie, Facebook, Youtube, ne-am făcut și blog. Pentru cei care nu mă cunosc încă, sunt Tudor, cel mai simpatic tip din Strygorra. Nu vă spun mai mult, vă las să descoperiți singuri citind “Destine pierdute”. În fine, mai sunt câțiva strigoi despre care ar trebui să vorbesc, dar ei se pot prezenta și singuri. Pe unii dintre ei îi găsiți pe pagina de Facebook, pe care am pus stăpânire din clipa în care a fost creată.

Dar nu ăsta e scopul pentru care am ajuns aici. Nuuuu. Am început dorind să vă povestesc despre viața în Strygorra. E destul de mișto să trăiești acolo. Nu te plictisești niciodată, pentru că în fiecare zi se găsește cineva să se ia la ceartă cu altcineva, să îl pocnească și să sfârșească în temnițele de la castel. Da, avem și un castel acolo. Și un conducător, Mynis. Mă rog, acum avem un viitor conducător, dar încă e un secret, pentru că nu se știe când se va întâmpla minunea.

Așa, spuneam despre castel. O, da, e minunat. O construcție de-a dreptul fascinantă. Turnuri înalte, uși de sticlă și o curte interioară fermecătoare. Dar despre asta vă spun altă dată, poate.

E o zonă plăcută, dacă facem abstracție de unele personaje. Eu, pentru că sunt membru al Gărzii de ani buni, știu toate secretele și bârfele din oraș. Chiar ieri, când patrulam prin oraș, am asistat la ceea ce noi numim un spectacol zilnic. Pentru că în Strygorra au ajuns tot felul de ființe, din secole diferite, avem și un bărbat care a murit când se afla pe Titanic. Și tipul ăsta e atât de enervant, că nimeni nu vrea să stea lângă el. Și-a “câștigat” dreptul la o străduță doar pentru el, deoarece niciun strigoi cu toate scaunele la cap nu vrea să îi fie vecin. Norocul nostru este că nu iese prea des la plimbare. Rămâne închis în casa lui, speriat că o să fie atacat.

Ei, dar atunci când decide să iasă din casă trebuie să ne ascundem pe unde apucăm, pentru că e ca și când ar veni uraganul. Ieri s-a apucat să țipe la un negustor pentru că i se păruse că se uitase urât la el. Bietul om nu făcuse nimic. Dar nu ai cu cine să te înțelegi. I-a distrus marfa și l-a provocat la duel. A trebuit să intervin, pentru că altfel ajungeam la probleme mai grave. Nu a vrut să mă asculte, așa că l-am târât până la castel. L-am amenințat că îl închid în temniță, dar el nu m-a crezut. Așa că atunci când am scos cheile și l-am lăsat singur, a început să mă implore să îl eliberez. Rugăciuni fierbinți care m-au impresionat. Nu l-am lăsat să vadă asta. Mynis a spus că nu trebuia să îl iau prizonier; o simplă amendă ar fi fost de ajuns, dar am vrut să îl las o noapte în întuneric.

Astăzi i-am dat drumul. M-a înjurat când a ieșit și mi-a promis că își va lua revanșa. A plecat bombănind din castel. Eu sper că se va cuminți. Am pariat cu Andrei că va urma o perioadă de liniște. El spune că nu. Hmm, să vedem cine are dreptate. Dacă pierd, va trebui să îi cumpăr o motocicletă și urăsc să fac asta, pentru că nu se va mulțumi cu orice model. Doar cu cel mai scump.

Țineți-mi pumnii! Sau prezentați-mi motociclete bune.

Advertisements

One thought on “Amintiri de pe Titanic ( Jurnal de Strygorra #1 )”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s