Două roti și jumătate

Se spune că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată, mai ales dacă ai învățat când erai copil. Ei, ce te faci când înveți să mergi pe bicicletă abia pe la 20 de ani, după ce te-ai transformat într-un specimen ciudat, care trăiește într-o lume fantastică? Nimic rău nu se poate întâmpla, nu? Mă rog, poate doar câțiva copaci dărâmați, trandafirii culcați la pământ și roțile dezumflate de la prima tură. În pădure…

Nu are rost să spun că Andrei a fost cel care m-a învățat cum să mă plimb cu bicicleta. Era într-o seară, pe la începutul vieții mele în Strygorra, când a aflat că nu știam să merg cu bicicleta. A fost destul de drăguț și a doua zi m-am trezit cu o bicicletă nouă în curtea castelului.

Prima plimbare, în pădure. Nuuu, cum să mă învețe pe teren drept, unde toată lumea m-ar fi văzut? De parcă domnii “educați și stilați” din oraș mai văzuseră vreodată așa ceva, mai ales ăia bătrâni.

Deci, am fost dus cu forța în pădure, pe un teren alunecos, plin de pietre și rădăcini ale copacilor. Singur, cu un nebun care se distra copios pe seama mea. Cred că atunci am început să nu-l simpatizez foarte tare.

Mi-a spus că totul era foarte simplu. Că trebuia doar să îmi păstrez echilibrul și să mă feresc de tot ce mi-ar fi apărut în față. Și m-a împins la vale, pe o pantă într-o pădure. Am supraviețuit în primul minut, până când a trebuit să folosesc frâna. Din greșeală, sau neatenție, sau ce-o fi fost aia, am luat picioarele de pe pedale. Bicicleta s-a oprit într-o piatră, iar eu am zburat până în baltă. Noroi și frunze. Arătam ca un purcel care fusese eliberat din coteț. O frumusețe.

Andrei a râs toată ziua de isprava mea. A ținut să îmi amintească de evenimentul nefericit tot anul, până când a fost el cel care s-a accidentat. Pe munte. I s-au dezumflat roțile și a alunecat printre stânci. E un strigoi, n-a pățit nimic. Poate doar orgoliul lui a fost rănit, dar n-am de unde să știu. Mi-a zis că îmi dă foc dacă spun cuiva ce s-a întâmplat.

Iar acum ne luptăm pe motocicleta lui, singura din casă. Oare de ce nu mi-am cumpărat una până acum? Pentru că el nu îmi dă voie. Se pare că un regulament invizibil susține că eu trebuie să aștept ca el să își cumpere o motocicletă nouă ca să o primesc pe cea veche.

Da, Andrei, ești cel mai tare…

Jurnal de Strygorra #2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s