Category Archives: Jurnal de Strygorra

Ce ne mai rămâne?

Lorena mereu îmi spune că trebuie să profităm de timpul pe care îl avem, pentru că se poate schimba totul în următoarea secundă. De când am ajuns o ființă specială, nu prea văd rostul vorbelor ei, așa că nu îi dau dreptate mereu.

Dar apoi mă gândesc la cei ca noi, care au pierdut totul în condiții violente. E cam greu să te recuperezi după așa ceva, mai ales când ai o eternitate la dispoziție pentru… nimic? Adică, să stai să te urăști pe tine și pe ceilalți… Asta nu e viață.

Sunt printre puținii strigoi care au văzut în transformare o a doua șansă. Un fel de eliberare dintr-o existență care era doar o închisoare. Pentru mine așa a fost, pentru că acum sunt liber să fac aproape totul. Aproape, pentru că unele lucruri rămân doar ale oamenilor.

În schimb, mă întreb sincer ce o să se întâmple cu Natalia. Dragoș are o eternitate la dispoziție să ne facă viața un calvar, iar noi, să încercăm să îl oprim.

Dar ea? Ea e prinsă la mijloc, și nu e o situație plăcută deloc.

Apropo, Andrei a câștigat și acum trebuie să îi cumpăr o motocicletă nouă. Propuneri? 🙂

T.

Jurnal de Strygorra #3

Două roti și jumătate

Se spune că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată, mai ales dacă ai învățat când erai copil. Ei, ce te faci când înveți să mergi pe bicicletă abia pe la 20 de ani, după ce te-ai transformat într-un specimen ciudat, care trăiește într-o lume fantastică? Nimic rău nu se poate întâmpla, nu? Mă rog, poate doar câțiva copaci dărâmați, trandafirii culcați la pământ și roțile dezumflate de la prima tură. În pădure…

Nu are rost să spun că Andrei a fost cel care m-a învățat cum să mă plimb cu bicicleta. Era într-o seară, pe la începutul vieții mele în Strygorra, când a aflat că nu știam să merg cu bicicleta. A fost destul de drăguț și a doua zi m-am trezit cu o bicicletă nouă în curtea castelului.

Prima plimbare, în pădure. Nuuu, cum să mă învețe pe teren drept, unde toată lumea m-ar fi văzut? De parcă domnii “educați și stilați” din oraș mai văzuseră vreodată așa ceva, mai ales ăia bătrâni.

Deci, am fost dus cu forța în pădure, pe un teren alunecos, plin de pietre și rădăcini ale copacilor. Singur, cu un nebun care se distra copios pe seama mea. Cred că atunci am început să nu-l simpatizez foarte tare.

Mi-a spus că totul era foarte simplu. Că trebuia doar să îmi păstrez echilibrul și să mă feresc de tot ce mi-ar fi apărut în față. Și m-a împins la vale, pe o pantă într-o pădure. Am supraviețuit în primul minut, până când a trebuit să folosesc frâna. Din greșeală, sau neatenție, sau ce-o fi fost aia, am luat picioarele de pe pedale. Bicicleta s-a oprit într-o piatră, iar eu am zburat până în baltă. Noroi și frunze. Arătam ca un purcel care fusese eliberat din coteț. O frumusețe.

Andrei a râs toată ziua de isprava mea. A ținut să îmi amintească de evenimentul nefericit tot anul, până când a fost el cel care s-a accidentat. Pe munte. I s-au dezumflat roțile și a alunecat printre stânci. E un strigoi, n-a pățit nimic. Poate doar orgoliul lui a fost rănit, dar n-am de unde să știu. Mi-a zis că îmi dă foc dacă spun cuiva ce s-a întâmplat.

Iar acum ne luptăm pe motocicleta lui, singura din casă. Oare de ce nu mi-am cumpărat una până acum? Pentru că el nu îmi dă voie. Se pare că un regulament invizibil susține că eu trebuie să aștept ca el să își cumpere o motocicletă nouă ca să o primesc pe cea veche.

Da, Andrei, ești cel mai tare…

Jurnal de Strygorra #2

Amintiri de pe Titanic ( Jurnal de Strygorra #1 )

După atâta tehnologie, Facebook, Youtube, ne-am făcut și blog. Pentru cei care nu mă cunosc încă, sunt Tudor, cel mai simpatic tip din Strygorra. Nu vă spun mai mult, vă las să descoperiți singuri citind “Destine pierdute”. În fine, mai sunt câțiva strigoi despre care ar trebui să vorbesc, dar ei se pot prezenta și singuri. Pe unii dintre ei îi găsiți pe pagina de Facebook, pe care am pus stăpânire din clipa în care a fost creată.

Dar nu ăsta e scopul pentru care am ajuns aici. Nuuuu. Am început dorind să vă povestesc despre viața în Strygorra. E destul de mișto să trăiești acolo. Nu te plictisești niciodată, pentru că în fiecare zi se găsește cineva să se ia la ceartă cu altcineva, să îl pocnească și să sfârșească în temnițele de la castel. Da, avem și un castel acolo. Și un conducător, Mynis. Mă rog, acum avem un viitor conducător, dar încă e un secret, pentru că nu se știe când se va întâmpla minunea.

Așa, spuneam despre castel. O, da, e minunat. O construcție de-a dreptul fascinantă. Turnuri înalte, uși de sticlă și o curte interioară fermecătoare. Dar despre asta vă spun altă dată, poate.

E o zonă plăcută, dacă facem abstracție de unele personaje. Eu, pentru că sunt membru al Gărzii de ani buni, știu toate secretele și bârfele din oraș. Chiar ieri, când patrulam prin oraș, am asistat la ceea ce noi numim un spectacol zilnic. Pentru că în Strygorra au ajuns tot felul de ființe, din secole diferite, avem și un bărbat care a murit când se afla pe Titanic. Și tipul ăsta e atât de enervant, că nimeni nu vrea să stea lângă el. Și-a “câștigat” dreptul la o străduță doar pentru el, deoarece niciun strigoi cu toate scaunele la cap nu vrea să îi fie vecin. Norocul nostru este că nu iese prea des la plimbare. Rămâne închis în casa lui, speriat că o să fie atacat.

Ei, dar atunci când decide să iasă din casă trebuie să ne ascundem pe unde apucăm, pentru că e ca și când ar veni uraganul. Ieri s-a apucat să țipe la un negustor pentru că i se păruse că se uitase urât la el. Bietul om nu făcuse nimic. Dar nu ai cu cine să te înțelegi. I-a distrus marfa și l-a provocat la duel. A trebuit să intervin, pentru că altfel ajungeam la probleme mai grave. Nu a vrut să mă asculte, așa că l-am târât până la castel. L-am amenințat că îl închid în temniță, dar el nu m-a crezut. Așa că atunci când am scos cheile și l-am lăsat singur, a început să mă implore să îl eliberez. Rugăciuni fierbinți care m-au impresionat. Nu l-am lăsat să vadă asta. Mynis a spus că nu trebuia să îl iau prizonier; o simplă amendă ar fi fost de ajuns, dar am vrut să îl las o noapte în întuneric.

Astăzi i-am dat drumul. M-a înjurat când a ieșit și mi-a promis că își va lua revanșa. A plecat bombănind din castel. Eu sper că se va cuminți. Am pariat cu Andrei că va urma o perioadă de liniște. El spune că nu. Hmm, să vedem cine are dreptate. Dacă pierd, va trebui să îi cumpăr o motocicletă și urăsc să fac asta, pentru că nu se va mulțumi cu orice model. Doar cu cel mai scump.

Țineți-mi pumnii! Sau prezentați-mi motociclete bune.