Tag Archives: fantasy books

Fragment “Îngeri de gheață”

Ingeri de gheata_cmyk

Asculta forfota din oraș prin crăpătura ușii de lemn. Nu intrase nimeni în depozitul vechi de când se ascunseseră acolo. Nici măcar nu observaseră că nu mai era încuiat.

Anna se așeză pe o cutie și își aranjă pelerina. În ultimele luni fugiseră dintr-un colț al lumii în celălalt, atenți la fiecare mișcare din jur.

– Nu mai putem să continuăm așa. Va trebui să alegem o tabără până la urmă. Lyda e în stare să ne omoare, iar strigoii… Ei bine, să fim sinceri, nu sunt o alegere atât de înțeleaptă, mai ales când ea e acolo.

Dymas nu clipi în timp ce ea vorbea. Aștepta ca farurile mașinii care oprise pe stradă să se stingă. Șoferul nu putea să îl observe de la volan, însă era convins că ochii lui roșii străluceau în bătaia luminii puternice.

– Trebuie să facem ceva, Dymas. Chiar dacă tu nu vrei asta, eu nu-mi doresc să ajung cină pentru unul ca Dragoș.

Motorul se opri și un bărbat mărunțel coborî din mașină. Imediat ce intră în casă, luminile de la parter se aprinseră.

Nu rezolvi nimic dacă nu-mi vorbești, pentru că pot să găsesc răspunsul și singură.

Dymas zâmbi când începu să fredoneze în minte un colind german, îndepărtând toate gândurile sale pentru viitor. Anna se încordă când întâlni versurile plictisitoare și lipsite de înțeles. Știa ce încerca să facă, așa că așteptă ca el să se oprească. După câteva minute, pentru doar o clipă, întâlni un fragment din planul care tocmai căpăta viață în mintea lui.

– E nebunie curată ce vrei să faci, dar cred că s-ar putea să meargă.

– E singura noastră șansă, îi răspunse el într-un târziu.

Anna socoti anii care trecuseră de când îl văzuseră ultima oară. Mult prea mult pentru ce aveau ei nevoie.

Nu poți să dai buzna în viața unei persoane despre care nu mai știi nimic de secole. E ca și cum ai încerca să te împrietenești pentru prima oară cu ea.

Dymas se întristă. Pierduse un prieten bun în disputa dintre rasele lor. Nici nu mai știa de câte ori încălcase regulile înainte ca zidul să se înalțe între ei. De prea multe ori, până când limitele se prăbușiseră, iar haosul se instalase. Însă adesea se gândea la el, dacă reușise să scape cu viață în acea zi. Îi lipseau sfaturile lui, așa cum acele timpuri îl chinuiau mereu.

– Și de unde vrei să pornești? S-ar fi putut ascunde oriunde, iar Felix nu a vrut să-ți spună unde e acum.

Dymas se întoarse și îi făcu semn să tacă. Se ascunseră în spatele frigiderelor și formară un turn din cutiile de metal care erau aruncate pe podea. Umbrele de la lumina lanternelor apărură îndată pe perete, la câțiva centimetri de capetele lor. Ușa se deschise cu un scârțâit îngrozitor și cinci băieți intrară strigând. Puseră sticlele de bere pe masa de lemn și șterseră praful de pe scaune cu mâneca jachetelor. Dymas îi spiona din spatele încăperii, în timp ce Anna căuta o cale de scăpare.

Ai spus că nu o să vină nimeni aici. Și, ce să vezi, niște puștani fără minte s-au gândit că ăsta e locul cel mai potrivit ca să bea până ajung în comă alcoolică. Dacă au și droguri cu ei, eu am plecat. Nu mai are nimeni respect pentru oamenii morți?

Anna făcu ochii cât cepele când brichetele aprinseră țigările din foiță. În câteva secunde, fumul învălui întreg spațiul.

Drace, chestiile astea chiar put, se plânse Anna.

Dymas o rugă să se potolească și încercă să descifreze ceva din gălăgia înnebunitoare. Deja goliseră trei doze de bere, iar alte șapte îi așteptau pe podea. Îi măsură din cap până-n picioare, convins că la tona de alcool pe care o aduseseră aveau să se amețească bine.

– Copii idioți.

Unul dintre băieți săltă capul și îi rugă pe ceilalți să tacă. Se uită nepăsător în spatele lui, și când înțelese că nu era nimeni, începu să râdă.

– Ce-ai pățit, mă’? Deja te-ai pilit?

Dymas o fulgeră pe Anna cu privirea, ordonându-i să nu mai comenteze până când aveau să rămână singuri. Deși, după veselia care se iscase în depozit, aveau să aștepte ceva.

***

– Un sac de box? În curând ce o să mă pui să fac? Să mă dau cu tiroliana?

Andrei îi puse mănușile de piele și începu să le strângă pe încheieturi, fără să o privească. Natalia înțelese că nu îi va răspunde la niciuna din întrebările cu care ar fi putut să îl streseze o zi întreagă, așa că se uită la sacul care era atârnat de tavan. Îl mai văzuse doar la televizor, în filme, dar niciodată nu avusese ocazia să îl atingă. Nu vedea ce legătură avea boxul cu antrenamentele ei de supraviețuire în lumea unor nemuritori, însă nu ar fi surprins-o să afle că Andrei inventa cele mai trăsnite tehnici pentru a o aduce la tăcere.

– Se poate și mai strâns de atât? Dacă da, o să rămân fără mâini.

Natalia se uită la mănușile care îi ascundeau degetele și oftă descurajată. Sperase la o zi liniștită, poate petrecută în seră, alături de animale, însă el îi schimbase planurile când o târâse către sala de antrenamente. Nu îi adresase niciun cuvânt tot drumul, chiar dacă ea protestase continuu.

– Vreau să fii atentă, pentru că nu vorbesc de două ori. Niciodată.

Natalia se puse de cealaltă parte a sacului, pregătită pentru cele mai nebunești cerințe.

– Nu sunt exagerat sau nebun dacă îți cer să faci asta. Boxul înseamnă concentrare și abilitate, iar vampirii nu sunt cele mai cinstite ființe de pe lumea asta. Să nu crezi că doar pentru că ești conducătoare înseamnă că nu trebuie să lupți fizic. Dacă vrei să trăiești, te lupți cu tot ce ai, până și cu firele de păr din cap.

Natalia încercă să își imagineze un asemenea scenariu, iar buzele i se curbară într-un zâmbet plin de ironie. Își reveni îndată când Andrei se încruntă.

Să știu să am câteva extensii la îndemână când o să mă trimită la război.

– Tehnici de luptă te-am tot învățat, iar acum vreau să văd cât de mult ai priceput. Începem cu un sac de box, după care… Vom vedea.

Când Andrei împinse sacul către ea, Natalia încercă să îl oprească cu pumnul, dar greutatea o lovi în stomac. Așteptă ca uraganul de critici să înceapă, dar Andrei rămase la fel de indiferent. Se întrebă dacă îi făcea plăcere să vadă cum greșea, ori era totul doar o procedură plictisitoare pentru el. I-ar fi plăcut să înțeleagă măcar o frântură din mintea lui, ca să știe la ce să aștepte în clipa următoare, dar gândurile lui erau mai încâlcite decât cel mai lung labirint din lume.

De un lucru era însă convinsă. Nu suporta nicio secundă în compania ei.

Natalia renunță la analiza comportamentului său și începu să lovească cu pumnii în sacul colorat. Își închipuise că loviturile ei îl vor face să se învârtă pe lanțul prins de cui, însă el rămase nemișcat.

– Dacă asta e tot ce poți, când o să-i dai unui vampir un pumn în față, mai repede îți rupi tu oasele decât să-l faci pe el să se clatine.

– Scuză-mă dacă nu sunt un roboțel inteligent și bine pregătit. Nu mi-au lăsat un manual de instrucțiuni în cazul în care ajung în lumea strigoilor când m-am născut.

Andrei apucă sacul cu palmele și îi ordonă să lovească cu toată forța de care era în stare. Natalia se supuse cerinței, imaginându-și că îl lovea în stomac sau în spate.

– Mai repede!

După primele cincizeci de lovituri, simți cum începea să capete mai multă forță. Apoi, după primele o sută, sacul prindea viață sub mișcările ei. Când în sfârșit se simțea pregătită să îl lovească fără ca Andrei să o ajute, ușile se deschiseră, iar Baltazar coborî scările care duceau în arenă.

– Bună ziua, Alteță. Îmi cer scuze pentru vizita neanunțată, dar am o problemă de lămurit cu Andrei.

Natalia observă nemulțumirea de pe chipul lui când se retrase. Baltazar îl apucă de umeri cât merseră aproape de ieșire, vorbind în șoaptă. Natalia îmbrățișă sacul, atentă la toate gesturile lipsite de control ale lui Andrei și la zâmbetul plin de satisfacție de pe buzele lui Baltazar. Știa că ei îl considerau trădătorul care le adusese probleme cu poporul, dar nu aveau dovezile suficiente pentru a-l acuza. Nu îl plăcuse niciodată, mai ales după cearta iscată la prima ei vizită în Strygorra, însă nu știa dacă o persoană care invoca legea strigoilor putea să lupte în cealaltă tabără.

Daryus a murit pentru că a fost capturat de propriul său popor. Au spus că el lucra pentru Baltazar, dar nu a oferit nicio informație despre asta. Dacă un comportament ciudat înseamnă să lucrezi pentru inamic, mai sunt destui suspecți pe listă.

Își dorea să scape de gândurile ciudate, dar erau prea multe lucruri neclare care o obligau să nu aibă încredere. Chiar dacă totul pornise de la discuția pe care o avusese cu Daryus în temniță, evenimentele din trecut păreau să coincidă cu ceea ce ea auzise.

Daryus l-a acuzat că are legături cu vampirii. Iar asta, dacă e adevărat, înseamnă doar un singur lucru. Care, din păcate, ar explica alte sute de amănunte, printre care și ura fără motiv pe care o simte. Antipatia, lipsa de respect, violența.

Nu vorbise cu nimeni despre ce credea, pentru că își dorea să fie doar o ipoteză fantastică, iar adevăratul vinovat să fie Baltazar. Dar adesea ajungea la concluzia că nevinovăția lui Andrei era o pură fantezie.

***

Degetele îi aluncau ușor pe materialul care îi acoperea brațele și umerii. Butonii cămășii erau argintii, cu două pietricele negre, iar pantalonii de stofă nu prezentau nicio urmă de deteriorare. Pantofii erau proaspăt lustruiți, la fel și mănușile de piele. Era deghizarea perfectă pentru lumea care îl găzduia de sute de ani. Printre ei, nu reprezenta niciun pericol, în afara momentelor în care acționa după regulile care îl transformaseră într-un demon al întunericului. În celelalte zile însă, era doar un bărbat putred de bogat, ce își trăia viața în singurătate.

Se privi în oglindă câteva secunde, știind deja ce avea să întâlnească. Un chip tânăr, lipsit de culoare și de viață, a cărui buze gustaseră moartea de prea multe ori. Era un ucigaș fără regrete, un suflet pierdut printre celelalte mii care își așteptau sfârșitul. La început, când sperase că poate exista o cale diferită pentru el, se întrebase dacă atâtea crime își aveau rostul. Dacă nu erau doar distrageri, o modalitate sadică de a pierde vremea, așteptând o minune. Minunea sosise, fără să schimbe nimic. Îl adâncise mai rău în prăpastia în care ajunsese din clipa în care devenise nemuritor. Iar speranța unei zile mai frumoase murise, înlocuită de disperare și suferință.

– Sunt pregătiți să vă însoțească.

Dragoș aranjă gulerul paltonului și luă bastonul sprijinit de marginea biroului. După ce Lyda plecase în grabă, aranjase mobilierul din încăpere în alt mod. Avea nevoie de un nou început, de lucruri care să îi distragă atenția de la filmul care se repeta neîncetat în mintea lui.

– Merg singur, Vladimir.

Vladimir rămase lângă ușă, contrariat de plecarea spontană a lui Dragoș. Cunoștea detaliile fiecărui plan cu multe zile înainte de realizarea acestuia, însă acum îl luase prin surprindere. Îi spusese doar că va lipsi o perioadă, fără să îi ofere mai multe informații.

– Sunt convins de faptul că puteți să vă protejați și singur acolo, dar sunt o groază de persoane care vă vor capul înfipt într-o țepușă. Sunt mulți dușmani în lumea de afară, iar acum vreți să îi înfruntați de unul singur.

Dragoș se asigură că nu uitase nimic important și deschise ușa. Vladimir rămase în urma lui pe scările care duceau la parter, unde trei vampiri tineri așteptau noi ordine.

– Pot măcar să știu unde mergeți?

– Merg să îmi revăd un vechi prieten. Când mă întorc vreau ca Vera și Armand să fie pregătiți.

Vladimir le făcu semn vampirilor să părăsească holul. După ce ei dispărură pe scările care duceau la subsol, Vladimir își continuă interogratoriul.

– Pregătiți pentru ce?

Dragoș deschise ușa și coborî cele două trepte.

– Vei ști la momentul potrivit. Important este ca ei să fie pregătiți pentru orice s-ar putea întâmpla la întoarcerea mea.

Despre “Destine pierdute”

“Acelasi lucru e valabil si pentru personajele supranaturale, care n-au avut posibilitatea de a alege intre moarte si viata vesnica, ci alegerea a fost facuta pentru ei, fie de legile implacabile care transforma sufletele neimpacate in strigoi, fie de catre alti vampiri care au decis ca au nevoie de tovarasi. In Destine pierdute, personajele supranaturale nu mai sunt acei super-eroi in care am vrea cu totii sa ne transformam, ci sunt intr-adevar damnati, blestemati sa bantuie vesnic pamantul, incapabili de a relationa cu muritorii efemeri, incercand cu greu sa se adapteze lumii nemuritorilor, o lume plina de ura si regrete, o lume nelinistita, a carei furie clocoteste de secole, gata sa izbucneasca intr-un razboi care poate distruge totul.

Si cel mai trist este ca fiecare strigoi sau vampir poate observa cum isi pierde umanitatea, cum tot ceea ce-l definea inaintea transformarii dispare, lasand in loc o creatura cu care n-ar fi putut niciodata sa se identifice inainte, o creatura manata in primul rand de instinct. De aceea majoritatea personajelor – chiar si cele pozitive – sunt impulsive, tinandu-si cu greu sentimentele in frau, impartind deseori pumni la furie, chiar si in urma unor antrenamente intense pentru a se stapani mai bine. ”

Întreaga recenzie, aici. Mulțumim Jurnalul unei cititoare!