Tag Archives: mistery

Recenzie “Jocul secretelor”

“Chiar mi-a plăcut modul în care a progresat întreaga poveste, cam pentru toate personajele. A devenit din ce în ce mai interesantă și în același timp are un aer de mister așa, pentru că se tot dau diverse indicii, dar ar putea însemna mai multe lucruri, iar eu încă aștept anumite răspunsuri, mai ales cu privire la un anumit membru al familiei Nataliei. M-am tot gândit la el în timp ce citeam și trebuie să fie ceva cu el, cel puțin așa cred.
Mi-a plăcut mai ales evoluția Nataliei și faptul că a înțeles cine e și cam ce implică rolul ei și că dacă se plânge nu va rezolva nimic. În schimb, chiar a început să ia acțiune fata, iar momentul meu preferat al ei a fost ceea ce a făcut la final.”
Recenzia completă, aici.

Recenzie “Destine pierdute”

“Întreaga idee a poveștii chiar mi s-a părut interesantă, mi se pare o idee destul de originală, față de ce am mai citit eu până acum. Iar legat de vampiri, nu am rămas cu aceleași sentimente ca la celelalte cărți, a fost cumva diferit, deși nu aș ști cum să explic. Apoi, Zero, Tudor și Andrei. Mai ales Tudor. Toate părțile din poveste care îi conțineau pe ăștia trei au fost preferatele mele. Prea tari oamenii, mă rog, personajele.”

Recenzia completă aici

Concurs volumul 2

Jocul-secretelor_site

Că de, dacă tot scoatem volum nou, să fie și cu concurs.

Regula e simplă. Intrați pe pagina de Facebook, citiți întrebarea. Dacă știți răspunsul, puteți să câștigați un exemplar din “Jocul secretelor”. Vor fi 5 întrebări, câte una pentru fiecare volum. Aveți două zile la dispoziție să răspundeți corect.

Condiții de participare:

1. Dați like paginii Editura Tritonic

2. Dați like paginii Seria “Dincolo de moarte”

3. Răspundeți la întrebare

Vă promit eu că e foarte faină cartea! 🙂

Tudor

Fragment “Jocul secretelor”

Jocul-secretelor_site

– Vată de zahăr pentru toată lumea!

Copiii se adunară în jurul bărbatului costumat în clovn care împărțea vată de zahăr. Zâmbetul lui părea sincer, cu toate că nu mai dormise de douăzeci de ore. Dar strigătele entuziasmate ale copiilor îi dădeau energie. Adolescenții așteptau la rând lângă roata cea mare, luminată în zeci de culori. Îmbrăcați pentru o zi de iarnă, oamenii veniseră la spectacolul pregătit de artiști, obișnuiți deja cu tradiția anuală de început de noiembrie.

La intrare, sub poarta roșie, un alt clovn împărțea pliante tuturor vizitatorilor. Ignoră privirea indiferentă a femeii care trecu pe lângă el, urându-le bun venit tuturor. După câțiva pași, femeia se opri. Zâmbi când întâlni numele pe lista atracțiilor din acel an, apoi ascunse hârtia în buzunarul paltonului.

Nu spera că va primi informațiile de care avea nevoie, dar era singura ei șansă de reușită. Își croi drum printre ceilalți oameni, pierzându-se cu ușurință printre animăluțele de pluș și tonele de dulciuri. Se opri când observă cortul în fața căruia era înfiptă în pământ o sperietoare de ciori. Mirosul de tărie și lumânări parfumate ajunse până la ea, neobișnuit pentru persoana care se afla înăuntru.

Profită de faptul că puține persoane așteptau la rând și se apropie cu încredere. Vru să intre prima, dar o cutie transparentă în care se aflau mai multe monede o opri.

– Nu poți să intri până nu plătești. Viitorul costă.

Femeia se uită la bărbatul înalt de doi metri, care avea un ochi acoperit și trei dinți lipsă. Nu își imaginase că folosea figuranți pentru a-și face farsa cât mai credibilă. Se uită în spate, la cei doi tineri care tastau mesaje și scoase două monede din buzunar. Le aruncă în cutie și făcu un pas în față. De această dată, brațul bărbatului o prinse de umăr și o trase înapoi.

– Hei, cucoană, banii ăștia sunt falși, îi spuse cu o voce plictisită.

Femeia privi monedele din palma lui mare. Oftă exasperată și îi prinse brațul dintr-o mișcare, apoi îl întoarse cu spatele la ea; îi strivea mâna între corpul ei și al lui. Monedele se răsturnară pe pământ, aburii respirației lui ridicându-se în aer. Bărbatul vru să scape, dar forța lui pierea în fața strânsorii ei.

– Sunt aici să o văd pe Olga, nu să-mi spui tu dacă banii mei sunt buni sau nu.

Se ridică pe vârfuri pentru a ajunge aproape de urechea lui și mârâi discret, cât să-l sperie. Bărbatul înghiți în sec și dădu disperat din cap. Femeia așteptă câteva secunde, apoi îi eliberă brațul. Își luă cele două monede de pe jos și le strânse în palmă.

***

Vlad îi făcu semn lui Alexandru să rămână lângă ușă. Se sunase de trei minute, iar profesoara trebuia să ajungă în orice moment. Iar el mai avea doar o jumătate de pagină de copiat.

– Ce dracu’ faci? Scrii un roman de dragoste?

Vlad nu răspunse. Încercase la început să înțeleagă toate formulele pe care le aplicase colegul lui, dar renunțase când pauza se terminase. Silvia își repeta teoria înainte de test, iar Rebeca își verifica email-urile.

Natalia continuă să își privească prietenii, indiferentă la posibilitatea unui test neanunțat la fizică. De când descoperise că puterile ei erau adevărate, era încrezătoare în cauza ei. Alesese să nu îi spună Lorenei adevărul până când nu exersa mai mult. Își dorea să le arate noua ei putere în clipa în care va putea să o controleze fără greșeli.

Lorena rămase lângă ea, amuzată de replicile usturătoare ale lui Vlad. Acceptase propunerea Nataliei de a se antrena acasă, convinsă că așa va putea să se concentreze mai ușor. Oricât de mult țineau la ea, insistențele lor nu erau un ajutor plăcut. Iar comentariile lui Andrei o încordau mai mult decât trebuia. Avea nevoie de un mediu relaxant, în care să se simtă protejată. Până la urmă, destinul lor depindea de puterea ei de adaptare și trebuiau să îi ofere spațiul de care avea nevoie.

Alexandru fluieră când profesoara urcă scările și fugi în bancă.

– Mai am ultima problemă de copiat!

Alexandru puse ghiozdanul peste foile din pupitru și îl rugă pe Vlad să îi înapoieze caietul. Vlad se răsti la el și continuă să scrie.

– Dacă mă prinde baba aia nebună, îmi dă un doi cât casa. Taci și lasă-mă în pace!

Natalia se uită la ușa închisă. Un ajutor de câteva secunde pentru Vlad nu ar fi făcut rău nimănui, mai ales dacă reușea să nu scoată nimic în evidență. Închise ochii și se concentră să blocheze ușa. Fără ca cineva să observe, yala se răsuci și ușa se încuie în secunda în care profesoara ajunse. Apăsă pe clanță, dar nu reuși să intre.

Vlad încremeni când ușa începu să se zdruncine. Mâinile îi tremurau de spaimă, iar pixul ajunse pe podea.

– Băi, fii atent. Nu poate să deschidă ușa.

Elevii se uitară spre ușă, amuzați de încercările disperate ale profesoarei de a intra. Lorena era singura care nu râdea. Se întoarse cu fața spre Natalia și se încruntă când îi observă pumnii încleștați pe bancă. Natalia îi făcu semn să tacă. Lorena zâmbi când pricepu. Îi oferea timp lui Vlad, folosindu-și puterile.

– Du-te, frate, și ajut-o să intre. Mai rău o să facă dacă stă acolo cinci minute.

Lorena se uită la elevul care se ridică din bancă. Vlad continua să râdă, uitând de tema pe care nu o copiase.

– Stai acolo, comentă Lorena. Vlad, scrie problema aia până nu intră în clasă.

Vlad se uită la ultimele trei rânduri de pe pagină. Fără să înțeleagă cum, câștigase timp pentru a termina de copiat tema. Luă pixul de pe podea și își continuă treaba, cu râsetele colegilor săi pe fundal. Natalia îi zâmbi Lorenei și continuă să blocheze ușa. Din fericire, niciun coleg nu îndrăznise să o privească în detaliu. Rămânea o elevă normală, fără abilități ciudate pentru un om.

***

În fiecare seară, de când ajunsese în Praga, urma același traseu care îl aducea înapoi în Centrul Vechi al orașului. Nu mai vizitase de secole orașul, dar modul în care evoluase nu îl impresiona deloc. Trecea cu indiferență pe lângă Ceasul Astronomic, un adevărat punct de atracție pentru turiștii străini, și aștepta în mijlocul pieței până la primele raze ale soarelui.

În acea seară însă, piața era aglomerată. Zumzetele celor de la masă ajunseră de îndată la urechea lui când trecu prin fața Primăriei. În mijlocul pieței, decorat cu peste două mii de beculețe, bradul de Crăciun domnea strașnic peste întreg orașul. Din toate colțurile se auzeau colinde, iar oamenii se adunaseră la standurile cu mâncare și ornamente de sărbători.

Dymas trecu pe lângă un grup de tineri, croindu-și drum spre statuia lui Jan Hus. Nu suporta aglomerația din acea seară, așa cum privirile curioase ale oamenilor îl dezgustau. Încercase să nu atragă prea mult atenția, îmbrăcat cu un palton negru de stofă și o pălărie. Dar pericolul trezea semnale de alarmă în mintea oamenilor, deși nu îi puteau desluși tainele pe deplin.

Marginea statuii era ocupată în mare parte de adolescenții care ascultau colindele. Dymas se opri când observă o tânără deghizată în ajutorul lui Moș Crăciun apropiindu-se zâmbind. Tânăra îi privi ochii roșii câteva secunde, apoi scăpă hârtiile din mână la picioarele lui. Dymas vru să o ajute, dar tânăra îl opri. Lăsă un singur bilet pe asfalt și se retrase fugind.

Dymas pricepu că era prea departe ca să îl audă. Șterse picăturile de noroi de pe hârtie și o despături.

„Podul Carol, mâine, la șase.”

Dymas văzu un alt spiriduș care împărțea bilete lângă el. Trase cu ochiul la mesajul de pe hârtie, care anunța o tombolă cu premii surpriză în seara de Ajun. Biletul lui, în schimb, nu avea semnătura niciunui comerciant din piață. Era un mesaj secret, pe care nu știa dacă să-l ia în considerare sau nu. Doar Anna știa de prezența lui în Cehia, iar cel pe care îl căuta alesese să nu vorbească.

Ascunse biletul în buzunar și părăsi piața în grabă. Observă în treacăt, la una dintre mese, un bărbat care îl analiza atent de multă vreme. Se opri în fața unui stand care vindea turtă dulce, cu grijă ca lumina să nu-i scoată în evidență ochii de un roșu aprins. Bărbatul de la masă duse două degete la frunte în semn de salut. Dymas nu răspunse. După mesajul primit, totul putea să fie doar o înscenare. Dacă învățase ceva în ultimele secole, era convins că aparențele înșelau. Iar Dragoș era în stare de orice.

Bărbatul zâmbi și scoase două bancnote din buzunarul interior al paltonului. Ridică paharul de bere din care nu gustase nici măcar o picătură și împinse scaunul pe podea. Dymas îl urmări cu privirea până dispăru după colț, apoi se îndreptă spre masă. Între bancnote găsi un alt bilet, mult mai mic.

„Vom fi doar noi doi.”

Lansarea volumului va avea loc pe data de 4 februarie, orele 18:30, la ceainăria La Un Ceai.

Despre “Destine pierdute”

“Acelasi lucru e valabil si pentru personajele supranaturale, care n-au avut posibilitatea de a alege intre moarte si viata vesnica, ci alegerea a fost facuta pentru ei, fie de legile implacabile care transforma sufletele neimpacate in strigoi, fie de catre alti vampiri care au decis ca au nevoie de tovarasi. In Destine pierdute, personajele supranaturale nu mai sunt acei super-eroi in care am vrea cu totii sa ne transformam, ci sunt intr-adevar damnati, blestemati sa bantuie vesnic pamantul, incapabili de a relationa cu muritorii efemeri, incercand cu greu sa se adapteze lumii nemuritorilor, o lume plina de ura si regrete, o lume nelinistita, a carei furie clocoteste de secole, gata sa izbucneasca intr-un razboi care poate distruge totul.

Si cel mai trist este ca fiecare strigoi sau vampir poate observa cum isi pierde umanitatea, cum tot ceea ce-l definea inaintea transformarii dispare, lasand in loc o creatura cu care n-ar fi putut niciodata sa se identifice inainte, o creatura manata in primul rand de instinct. De aceea majoritatea personajelor – chiar si cele pozitive – sunt impulsive, tinandu-si cu greu sentimentele in frau, impartind deseori pumni la furie, chiar si in urma unor antrenamente intense pentru a se stapani mai bine. ”

Întreaga recenzie, aici. Mulțumim Jurnalul unei cititoare!